Deputatul PNL de Maramureș, Florin-Alexandru Alexe, a fost reconfirmat în funcția de vicelider al Grupului Parlamentar PNL din Camera Deputaților.
El își propune, alături de colegii liberali, să pună în prim-plan proiectele de dezvoltare ale Maramureșului.
”În urma susținerii primite din partea deputaților liberali, am fost reconfirmat în funcția de vicelider al Grupului Parlamentar PNL din Camera Deputaților.
De asemenea, Călin Bota a fost reconfirmat în funcția de secretar al grupului deputaților liberali. În plus, Cristian Niculescu Țâgârlaș o să ocupe în continuare funcția de vicelider al Grupului Parlamentar PNL din Senatul României. Suntem onorați de sprijinul oferit de colegii noștri.
În actuala sesiune parlamentară, ne propunem să punem în prim-plan proiectele necesare dezvoltării Maramureșului. Printr-o strânsă colaborare cu Consiliul Județean, condus de Ionel Bogdan, putem să încurajăm investițiile în județ și să îmbunătățim nivelul de trai al maramureșenilor. Continuăm împreună!”, spune Florin-Alexandru Alexe.
ZiarMM