Atunci când se fac lucrări de reabilitare și de modernizare a unor drumuri, fie ele naționale, județene sau locale, constructorii trebuie să respecte o serie de reguli în ceea ce privește semnalizarea rutieră. Lucru care nu se întâmplă întotdeauna. Problemele de pe Drumul Nordului au ajuns și la urechile polițiștilor rutieri maramureșeni, până acum fiind aplicate trei amenzi pentru nesemnalizare sau semnalizare necorespunzătoare a lucrărilor de pe acest drum care scoate peri albi șoferilor.
„De la începutul anului și până în prezent au fost efectuate mai multe controale privitoare la starea de viabilitate a drumurilor și a semnalizării rutiere pe sectoarele de drumuri din zona de competență, urmărindu-se existența și corectitudinea amplasării semnalizării rutiere verticale, vizibilitatea asupra indicatoarelor sau modul de amplasare al indicatoarelor rutiere și a respectării condițiilor impuse în acordurile comune. Pe linie de sistematizare, în primele patru luni ale acestui an, au fost aplicate de către polițiștii rutieri maramureșeni nu mai puțin de 8 sancțiuni contravenționale. Trei din acestea au fost aplicate executanților de lucrări pentru nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a lucrărilor pe Drumul Nordului”, a declarat comisar de poliție Gheorghe Goth de la Serviciul Rutier Maramureș, pentru ziarmm.ro.
Tot în perioada amintită au fost efectuate 16 informări pe linie de sistematizare către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, Secția de Drumuri Naționale Baia Mare, Consiliul Județean sau primării, „toate acestea cu referire la propuneri de sistematizare a circulației, efectuarea lucrărilor de reparații curente. Polițiștii au emis 52 de avize, din care 30 la amenajarea accesului rutier la obiective amplasate în zona drumului public, 15 avize pentru instituirea de restricții în zona drumului public în cadrul lucrărilor de reabilitare a drumurilor”.
„Lunar se fac verificări în teren cu ingineri din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România în vederea identificării și remedierii deficiențelor pe linia sistematizării circulației publice, toate deficientele sunt stabilite prin procese verbale de control, acestea fiind remediate în cel mai scurt timp posibil”, a mai menționat Gheorghe Goth. Maramureșenii sunt îndemnați să nu ezite a contacta Serviciul Rutier Maramureș atunci când constată probleme legate de sistematizarea rutieră pe drumurile naționale sau județene.
Dragoș HOJDA