În acest final de săptămână, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Poienile de sub Munte din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei s-a declanşat o acţiune în comun cu autoritățile de frontieră ucrainene pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.
Cu această ocazie, pe un drum forestier a fost depistat un autoturism marca Peugeot Boxer, în care se aflau două persoane, care se deplasa dinspre frontiera de stat către localitatea Poienile de sub Munte.
Iulia Stan, purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmației, a ținut să arate că în momentul observării echipajului poliției de frontieră, șoferul a abandonat autoturismul și a fugit în pădure, reușindu-se reținerea celei de-a doua persoane aflate în autoturism, un maramureșean în vârstă de 30 de ani.
„Deoarece în autoturism se aflau mai multe baxuri cu țigări, acesta și persoana reținută au fost conduși la sediul poliției de frontieră, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 8.426 pachete cu țigări. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 98.584 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 63.700 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun”, concluzionează ITPF Sighetu Marmației.
Dragoș HOJDA