- Publicitate -
Ad imageAd image

FĂRĂ PLATĂ – Primăria cedează un teren de 872 mp Episcopiei Maramureșului

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Municipalitatea va transmite, fără plată, un teren de 872 mp situat pe Bulevardul Republicii, Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Același teren făcuse obiectul unei alte hotărâri de Consiliu Local din 2013, modificată în 2021, prin care era transmis în folosință gratuită Episcopiei.

Din Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre privind transmiterea, fără plată, din proprietatea privată a Municipiului Baia Mare în proprietatea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a imobilului teren în suprafată de 872 mp, situat în Baia Mare, Bd. Republicii nr. 55 aflăm că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 305/2013, modificată, ulterior, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 138/2021, a fost aprobată transmiterea în folosință gratuită a unui teren, în suprafață de 872 mp, situat în Baia Mare, Bd-ul Republicii nr. 55, identificat prin C.F. 106281 Baia Mare, nr. cadastral 106281, în favoarea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, în vederea realizarii proiectului „Centru Social – Filantropic, Cultural Spiritual şi Educaţional”.

„În data de 14.07.2021 a fost încheiat Protocolul de de predare primire în folosință gratuită a imobilului teren aparținând domeniului privat al Municipiului Baia Mare, în suprafată de 872 mp, în favoarea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, înregistrat la Municipiul Baia Mare cu nr. 30209/14.07.2021 și la Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului cu nr. 1577/14.07.2021. Transmiterea în folosinţă gratuită s-a făcut pe o perioadă de 49 ani, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 138/2021.

Prin adresa nr. 177/25.01.2022, înregistrată la Municipiului Baia Mare cu nr. 3625/25.01.2022, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, ne solicită sprijinul în vederea realizării obiectivului de investiții ”Spital pentru îngrijiri paliative și laborator – Sfântul Ierarh Nectarie, Baia Mare”, în sensul de a le transmite proprietatea asupra imobilului unui teren în suprafață de 872 mp, situat în Baia Mare, Bd-ul Republicii nr. 55, identificat prin C.F. 106281 Baia Mare, nr. cadastral 106281, care a făcut obiectul Protocolului de predare primire în folosință gratuită. Acest obiectiv de investiții a fost înscris pe lista de investiții a Companiei Naționale de Investiții, fiind solicitată, de către finanțator, modificarea situației juridice a acestei suprafețe de teren întrucât, construcțiile executate prin CNI, conform Ghidului privind investițiile, nu pot fi amplasate decât pe terenul proprietatea solicitantului”, precizează Primăria Baia Mare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu