- Publicitate -
Ad imageAd image

FĂRĂ MILĂ – Maramureșenii, așteptați la DGA pentru a reclama corupții din instituțiile statului

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Se știe că azi, 9 decembrie, întreaga lume sărbătorește Ziua Internațională Anticorupție, un eveniment iniţiat prin „Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei”, adoptată la New York, la 31 octombrie 2003. România a semnat Convenţia la data de 9 decembrie 2003 la Merida (Mexic) şi a ratificat-o prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004. Data de 9 decembrie a fost stabilită ca Ziua internaţională anticorupţie începând cu anul 2006, prin Rezoluţia nr. 58/4 a Adunării Generale a ONU, prin care Adunarea a adoptat Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei.

„Ziua de 9 Decembrie marchează promovarea principiilor etice, legalitatea, integritatea, responsabilitatea și transparența asupra propriilor acțiuni în afacerile publice și private. Potrivit forului internațional, Ziua Internațională Anticorupție ne reamintește, în fiecare an, problematica prevenirii și combaterii corupției, fiind astfel o dovadă a faptului că se conștientizează gradul ridicat de amenințare reprezentat de corupție la nivel internațional.

De la înfiinţare şi până în prezent, Direcţia Generală Anticorupţie, în colaborare cu celelalte instituţii de aplicare a legii, s-a angrenat într-un proces constant de prevenire şi combatere a corupţiei, proces ce trebuie continuat prin eforturi constante la care trebuie să-şi aducă contribuţia atât instituţiile statului, cât şi cetăţenii, în sensul de a lua atitudine şi de a sesiza de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unui funcţionar public în fapte de corupţie. Cu ocazia aniversării acestei zile, Direcția Generală Anticorupție se prezintă ca o instituție ce continuă să acționeze cu fermitate în domeniul prevenirii și combaterii corupției în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne, dar și a celorlalte categorii de funcționari publici”, precizează DGA Maramureș.

Maramureșenilor li se reamintește că, în vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituţiei și toate persoanele care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie în care poate fi implicat personalul M.A.I., există oricând la dispoziție linia Call center anticorupţia. – 0800.806.806, număr ce poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă.

La nivel județean, maramureșenii pot formula sesizări la numărul de telefon/fax al Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureș –0262.207.264 sau se pot adresa la sediul serviciului din municipiul Baia Mare, str. Tineretului, nr. 2 sau prin e-mail la adresa [email protected].

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu