Aleșii locali vor avea în discuție, din nou, în acest final de săptămână, proiectul legat de interzicerea construirii de blocuri de locuințe pe străzile unde sunt case. Sunt destule situații în care oamenii se opun construirii unor blocuri care sunt mult prea mari pentru zona în care sunt amplasate.
Din referatul de aprobare a proiectului de hotărâre privind modificarea articolului 5 și 7 din anexa 1 aferentă HCL 104/2019 aflăm că „în înţelesul prezentului regulament, locuinţele colective mici, sunt locuinţele cu regim de înălţime maxim P+2E, ce cuprind acelaşi corp de clădire între două şi patru unităţi locative complete (apartamente) cu acces (scara) comun”.
Dacă proiectul va primi undă verde, atunci locuinţele colective mici se vor reglementa după suprafaţa de teren aferentă construcţiei, respectiv între 600-800mp – maxim 2 (două) apartamente/imobil, între 800-100mp – maxim 3 (trei) apartamente/imobil, peste -1000mp – maxim 4 (patru) apartamente/imobil”.
De fiecare dată când a fost adus în discuție acest proiect au fost discuții aprinse, mulți acuzând anumite interese imobiliare care ar exista în unele zone din Baia Mare.
„Majoritatea străzilor cu case din Baia Mare sunt în pericol de a fi mutilate de blocuri. Mulți locatari din aceste zone și-au investit toată agoniseala de-o viață, în construcția unei case, pentru a beneficia de confortul și intimitatea oferită de aceste străzi. Jungla imobiliară este în floare în Baia Mare, din cauza faptului că PUG-ul nu este actualizat de mai bine de 10 ani, iar reglementările actuale prioritizează profiturile înaintea locatarilor din aceste zone. Cele mai multe străzi cu case au o singură bandă de circulație și din punct de vedere al traficului rutier generează discomfort maxim.
Toți cei care și-au construit case pe aceste străzi, își doresc să rămană zone de case, precum sunt regulile urbanistice din toate țările civilizate, unde nu se amestecă zonele de locuințe individuale cu locuințele collective”, se precizează în referatul de aprobare la acest proiect de lege.
Dragoș HOJDA