- Publicitate -
Ad imageAd image

Fabrică clandestină de producție de tutun de narghilea găsită în Maramureș

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Inspectorii din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, în cadrul operațiunii “Nargile”, au identificat în luna noiembrie a anului curent un circuit ilegal de producție a tutunului pentru narghilea. Potrivit informațiilor furnizate de către DGAF, „în locația clandestină situată în județul Maramureș, inspectorii au identificat peste 300 kg de tutun vrac și amestecuri de tutun de narghilea fără a fi marcate, achiziționate atât intracomunitar din Germania, cât și non-UE. Aceste produse erau prelucrate fără a îndeplini condițiile legale de autorizare de către Autoritatea Vamală Română și/sau Ministerul Sănătății și ambalate în cutii de plastic fără etichete privind conținutul, proveniența sau procentul de tutun/nicotină. Comercializarea produselor astfel obținute se efectua prin intermediul platformelor online, fără a fi însoțite de documente de proveniență, către operatori economici și persoane fizice situate pe întreg teritoriul României”.

„Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, reprezentând accize, TVA și impozit profit aferent cantității de 300 de kg este de 200.000 lei. Pentru a identifica totalul cantităților comercializate de acest operator economic, verificările vor continua pe întreg lanțul de tranzacționare. În situația în care inspectorii antifraudă nu ar fi destructurat această rețea de distribuție, prejudiciul adus bugetului statului, estimat la nivelul a 6 luni de activitate, ar fi fost în cuantum de 2 milioane de lei. Acțiunea inspectorilor DGAF a fost sprijinită de comisarii ANPC, care au dispus indisponibilizarea de la comercializare a amestecului de tutun.

DGAF avertizează toate persoanele juridice sau fizice, care comercializează sau consumă produse din categoria tutunului de fumat/ tutun de narghilea, să se asigure că produsele ce urmează a fi comercializate sau consumate sunt avizate de Ministerul Sănătății și ambalate, etichetate și marcate fiscal, în mod corespunzător”, arată DGAF.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu