Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Maramureș a organizat joi, 15 septembrie, de la ora 12:00, la sediul din Baia Mare vernisajul expoziției „40 de ani de la meciul meciurilor: F.C. Baia Mare vs. Real Madrid”.
În cadrul evenimentului a avut loc și lansarea volumului „Asteroidul F.C. Baia Mare și galaxia Real Madrid”, autor Ioan Botiș.
La eveniment au fost prezenți Marin Sabou, căpitanul echipei F.C. Baia Mare în dubla manșă disputată împotriva celor de la Real Madrid, Viorel Buzgău, Emeric Szepi, Gheorghe Tulba, Ioan Hotico, componenți ai F.C.-ului de acum 40 de ani, și Gheorghe Deac, membru de bază al echipei F.C. Baia Mare în perioada în care echipa era antrenată de Viorel Mateianu.
Urmăriți în video declarația autorului expoziției, dr. Ioan Botiș, muzeograf, și a lui Emeric Szepi, fost jucător.
ZiarMM
Video&foto: Călin OȘAN