Expoziția etnografică “Cămașa maramureșeană, măestrIE și simbol” este prezentată la Genova, în frumoasa cetate port din regiunea Liguria, Italia. în perioada 5 octombrie 2023 – 5 noiembrie 2023.
„La invitația Excelenței Sale, ambasador Gabriela Dancău și a Ioanei Gheorghiaș, Consul General al României la Torino, am avut bucuria de a aduce un crâmpei de Maramureș într-un loc de poveste: Castello d’Albertis Museo delle Culture del Mondo. Expoziția, vernisată în data de 4 octombrie, pune în centrul atenției cămașa maramureșeană, dar cuprinde și costume tradiționale specifice fiecărei zone etnografice, constituind o panoramă asupra diversităţii costumului popular românesc. Deși prezintă o impresionantă unitate în ceea ce privește elementele sale fundamentale (materia primă din care este realizat, croiul, dispunerea ornamentelor și cromatica), portul românesc tradițional cunoaște diferențieri zonale care îi sporesc farmecul.
Frumusețea elementelor de port popular este potențată de imagini sugestive, ca o punte peste generații între creatoarele acestor minunății și cei care încă le poartă mesajul prin vreme: copii, tineri, bătrâni. Fotografiile au fost realizate de artiștii fotografi Mariana Scubli, Gabriel Motica, Vasile Chira, Vlad Dumitrescu, Dan Griga și Marius Ionuțaș, în peregrinările lor prin Maramureșul drag, cărora le mulțumim pentru colaborare”, arată Muzeul Județean de Etnografie Maramureș.
În cadrul vernisajului au luat cuvântul: Ioana Gheorghiaș, Consul General al României la Torino, Sergio Antonino, reprezentant al Primăriei din Genova, Eugenio Puddu, Consul Onorific al României la Genova, Maria Camilla De Palma, director al Castello D’Albertis Museo delle Culture del Mondo di Genova, Monica Mare, managerul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș și curatorul expoziției Anamaria Nagy. Desigur, vernisajul unei expoziții dusă tocmai din Maramureș pe meleaguri îndepărtate nu se putea încheia altfel decât cu un moment muzical susținut de către muzeograf, Gabriela Filip.
FOTO Muzeul de Etnografie Maramureș/facebook
Dragoș HOJDA