Băimărenii așteaptă de ani de zile modernizarea Gării Baia Mare, care arată deplorabil, un loc care nu face cinste orașului. Am cerut celor de la CFR informații privind toate stațiile de caler ferată din județ, ce se întâmplă cu ele și care sunt planurile de viitor.
CFR spune că studiul de fezabilitate pentru modernizarea Stației CF Baia Mare se află în etapa de aprobare a indicatorilor tehnico-economici şi emiterea Hotărârii de Guvern, urmând ca după emiterea Hotărârii de Guvern şi identificarea sursei de finanţare să demareze etapa următoare de realizare a proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor. Altfel spus, băimărenii vor mai avea de așteptat mult și bine să vadă această clădire reabilitată și modernizată.
„În prezent, clădirea de călători din Staţia CF Sighetu Marmaţiei nu este inclusă în niciun program de reabilitare/modernizare. Menționăm faptul că, lucrările de reparație capitală a clădirii de călători din Stația CF Sighetu Marmației s-au desfăşurat în perioada 2016 – 2017 (finalizate în luna iulie 2017). În prezent, clădirea de călători din Staţia CF Vişeu de Jos nu este inclusă în niciun program de reabilitare/modernizare. Este important de precizat faptul că, lucrările de reparație capitală a clădirii de călători din Stația CF Vişeu de Jos s-au desfăşurat în perioada 2018 – 2023, (finalizate în luna mai 2023).
Sucursala Regională CF Cluj va programa executarea unor lucrări de reparaţii curente şi întreţinere la clădirea de călători din HM Săcel, în funcție de fondurile alocate după aprobarea Bugetului CFR SA (Compania nu are Bugetul aprobat pe anul în curs)”, arată CFR.
Dragoș HOJDA