- Publicitate -
Ad imageAd image

Evaziune fiscală în Maramureș: Prejudicii de peste 5,2 milioane lei recuperate anul trecut în județ

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Rezultatul activităţilor derulate pe linia prevenirii şi sancţionării faptelor de evaziune fiscală de către Poliția Maramureș s-a concretizat în anul 2022 prin recuperarea unor prejudicii în valoare de 5.229.356 de lei (creștere de 160% față de 2021), dintre care 3.721.350 de lei prin dispunerea de măsuri asigurătorii, activitățile de urmărire penală fiind derulate în 81 de dosare penale.

”Capitolul combaterea evaziunii fiscale reliefează un trend ascendent al numărului dosarelor înregistrate. În cursul anului 2022, pentru combaterea fenomenului infracţional specific, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au derulat activităţi în baza a 22 de planuri de acțiune.

Pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu tutun şi produse din tutun, relevante sunt rezultatele obţinute în cadrul planului de măsuri pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii comise în domeniile contrabandei cu tutun şi produse din tutun la nivelul frontierei de stat și pe întreg teritoriul național, derulat cu implicarea tuturor structurilor din cadrul unităţii.

Cu ocazia activităţilor efectuate au fost indisponibilizate peste 49.000 de pachete de țigarete și un autoturism, în valoare totală de 959.875 de lei. În cadrul activităţilor de prevenire, polițiștii S.I.C.E. au constatat şi aplicat 182 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcări ale prevederilor legale, în valoare totală de 744.500 de lei”, arată un raport al IPJ Maramureș.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
- Advertisement -
ARE SENS?
Adaugă un comentariu