Scaderea cursului euro a determinat si deprecierea dolarului, insa francul elvetian a crescut la un nou maxim al ultimilor cinci ani.
Media euro a coborat miercuri de la 4,7686 la 4,7662 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile se realizau in culoarul 4,764 – 4,77 lei, cu cele de la ora 14:00 la 4,768 lei.
Una dintre cele mai negative prognoze pentru cursul euro/leu vine din partea analistilor de la XTB Romania care anticipeaza o crestere a volatilitatii in partea a doua a anului ce ar putea aduce atingerea pragului de 4,9 lei.
Cursul monedei americane a scazut de la maximul istoric de 4,3692 lei, atins marti, la 4,3661 lei.
Moneda elvetiana se aprecia la 1,063 – 1,066 franci/euro, astfel ca media ei a urcat de la 4,4712 la 4,4797 lei, un nou maxim al ultimilor cinci ani.
Media lirei sterline a crescut de la 4,6458 la 5,6680 lei.
Uncia de aur scadea pe pietele specializate la 1.562 – 1.568 dolari, astfel ca pretul gramului de aur stabilit de BNR cobora miercuri de la 220,2258 la 219,9792 lei.
Chiar daca Finantele au sterilizat luni circa 1,3 miliarde lei din piata monetara, nivelul lichiditatii ramane unul ridicat, astfel indicii ROBOR inregistrau ieri scaderi.
Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a scazut de la 3,17 la 3,16%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborat de la 3,24% la 3,23%, minim al ultimei doua luni, iar indicele la 12 luni a alunecat de la 3,29 la 3,28%.
In regiune, moneda poloneza fluctua intre 4,252 si 4,262 zloti, valori mai mici decat cele de la inceputul saptamanii, insa moneda maghiara continua sa se apropie de pragul de 340 forinti si se tranzactiona intre 338,4 si 339,7 forinti.
Dupa scaderea de marti la 1,0892 – 1,0925 dolari, marcarile de profit si reducerea aversiunii fata de risc creata de coronavirus, au urcat euro la 1,0902 – 1,0925 dolari.
Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00