Băuturile energizante nu se mai pot vinde către cei care nu au 18 ani. Ete o lege care a apărut recent, iar deja în magazine au apărut avertizări cu privire la această regulă. Cei prrinși că nu se respectă legea riscă suspendarea activității timp de o lună și amenzi consistente.
Comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori de către unitățile autorizate să comercializeze băuturi energizante” va fi contravenție. Prin băuturi energizante se înțelege „băuturile care conțin combinații variate de carbohidrați, vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanțe precum: cofeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona și alți compuși cu efect de stimulare a sistemului nervos central”.
Amenzile pentru cei care sunt prinși că vând energizante minorilor pot ajunge la 20.000 de lei, iar dacă vânzarea acestora are loc în incinta unei unități de învățământ atunci amenda e de până la 30.000 lei.
Dragoș HOJDA