- Publicitate -
Ad imageAd image

ELIMINARE ACTE- Străinii pot intra mai ușor de acum în România

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Inspectoratul General pentru Imigrări anunță simplificarea procedurilor de lucru privind eliberarea documentelor emise cetăţenilor străini și europeni, începând cu 1 ianuarie 2022. La solicitarea acordării sau prelungirii dreptului de ședere sau de rezidență, sau emiterea avizului de angajare nu mai sunt necesare copii ale unor documente.

„În contextul modificării legislative, referitoare la punerea în aplicare a prevederilor Legii 267/2021, Inspectoratul General pentru Imigrări informează cu privire la simplificarea procedurilor de lucru privind eliberarea documentelor emise cetăţenilor străini și europeni.

Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2022, structurile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări nu vor mai solicita, la depunerea documentelor privind reglementarea dreptului de ședere sau de rezidență, după caz, copii ale următoarelor documente: actul de identitate al cetățeanului român/străin eliberat de autoritățile române, scrisoare de acceptare la studii, actul constitutiv al instituției de formare profesională și actul constitutiv al organizației.

De asemenea, nu vor mai fi necesare copii ale certificatului de înmatriculare al societății comerciale, actelor constitutive ale societății comerciale, hotărârii judecătorești de înființare, certificatului cu înscrierile de mențiuni efectuate la O.N.R.C (dacă este cazul), autorizației de funcționare și avizului tehnic de specialitate”, anunță Inspectoratul General pentru Imigrări.

Maramureșenii mai trebuie să știe că atât cetățenii UE/SEE/Confederaţiei Elveţiene cât și cetățenii terți, nu mai sunt obligați să depună copie a certificatului de căsătorie și a certificatului de naștere al copilului, cetățean român/străin, eliberate de autoritățile române.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu