- Publicitate -
Ad imageAd image

ELEVI ȘI PROFESORI – Saptamanaverde.edu.ro a fost lansată astăzi de Ministerul Educației și al Mediului

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Ministerul Mediului a anunțat că de azi, 24 februarie, elevii și cadrele didactice au la dispoziție o platformă de resurse educaționale pentru a susține organizarea activităților din cadrul Programului Săptămâna verde care se desfășoară, începând cu acest an școlar, în toate unitățile de învățământ, în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023. Școlile vor realiza, timp de 5 zile consecutiv, activităţi educaționale care contribuie la prevenirea schimbărilor climatice şi la protejarea mediului.
„Platforma online www.saptamanaverde.edu.ro conține o serie de materiale informative și idei de activități ce pot fi organizate la nivelul unităților de învățământ. Cadrele didactice nu sunt obligate să se limiteze la resursele propuse, fiind încurajate să identifice, la nivel local, și alte tipuri de activități complementare”, precizează Ministerul amintit.
„Educația ecologică este, foarte probabil, cel mai important instrument prin care creștem generații cu respect pentru mediu. Și pentru că respectul se câștigă, nu se impune, le-am pregătit elevilor și dascălilor noștri cele mai plăcute și interesante activități de învățare. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea platformei. Prin intermediul acesteia, cadrele didactice au acum la dispoziție o resursă consistentă pentru a ne asigura că prima ediție a Săptămânii verzi va fi un succes”- a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Tánczos Barna.
Acesta a mai menționat că în forma actuală, platforma educațională cuprinde resurse precum date despre proiect, repere legislative, o bibliotecă digitală cu resurse educaționale (materiale, idei de activități) pe teme din domeniile schimbări climatice, managementul deșeurilor, consum și producție sustenabile, biodiversitate, păduri și viață terestră, apă și viață acvatică, idei de trasee educative în natură, o hartă a ariilor naturale protejate și informații despre acestea, lista stațiilor meteorologice și informații despre acestea, resurse privind modalitatea de răspuns la dezastrele naturale, resurse și sugestii de activități propuse de ONG-uri, respectiv exemple de bune practici educaționale cu privire la schimbări climatice și mediu.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu