- Publicitate -
Ad imageAd image

Echipamente noi pentru SMURD Maramureș

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan, anunță că s-au achiziționat 30 de echipamente noi pentru Terapie intensivă mobilă UPU SMURD Maramureș.

Pe lângă acestea vor mai fi cumpărate alte două autospeciale dotate cu terapie intensivă mobilă.

”Am achiziționat 30 de echipamente noi pentru Terapie intensivă mobilă UPU SMURD Maramureș, în valoare de 240.000 lei.

De asemenea, vom achiziționa două autospeciale dotate cu terapie intensivă mobilă, în valoare de peste 450.000 de euro, necesare în salvarea victimelor accidentelor rutiere, de muncă, infarct, dar și a persoanelor cu afecțiuni grave care au nevoie urgentă de terapie intensivă.

În paralel, lucrăm la un proiect de reabilitare și reamenajare a Unității de Primire Urgențe – UPU – de la Spitalul Județean de Urgență, un proiect prin care modernizăm acest compartiment și, totodată, vom eficientiza serviciile medicale pentru pacienți, astfel încât să reducem timpul de așteptare.

Salvatorii maramureșeni au tot sprijinul meu și le mulțumesc pentru munca, devotamentul și curajul cu care îndeplinesc fiecare misiune. Avem proiecte importante pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de sănătate, de peste 85 milioane euro, pentru că îmi doresc ca pacienții să beneficieze de servicii de înaltă calitate în unitățile spitalicești din Maramureș”, a precizat Ionel Bogdan.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu