Orice modificare făcută certificatelor de naștere, căsătorie sau deces duce la anularea lor. Asta stabilește Legea 105 din 2022 promulgată în 20 aprilie de către președintele Klaus Iohannis. Conform legii, „se interzice modificarea sau completarea fără drept ori plastifierea certificatelor de stare civilă. Certificatele de stare civilă plastifiate ori modificate sau completate fără drept sunt nule. Nulitatea se constată de către ofițerii de stare civilă, funcționarii din cadrul D.E.P.A.B.D. sau din cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor ori ofițerii de stare civilă din cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României”.
Legea mai stabilește că „în cazul în care autoritățile învestite cu atribuții de stare civilă și evidență a persoanelor constată că unele date din cuprinsul unui certificat de stare civilă nu corespund cu cele din actul pe baza căruia a fost eliberat, certificatul se reține și se trimite serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, primăriei unității administrativ-teritoriale care a înregistrat actul, în vederea anulării și eliberării unui nou certificat”.
Apoi, „în caz de mobilizare, război, participare a forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, Ministerul Apărării Naționale sau, după caz, Ministerul Afacerilor Interne, pentru efectivele proprii, desemnează ofițerii de stare civilă care înregistrează actele și faptele de stare civilă ale militarilor, ale personalului civil, precum și ale altor categorii de participanți și le comunică serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, primăriei unității administrativ-teritoriale competente”.
Dragoș HOJDA