UPDATE
Vineri dimineață, după ora 9.30, Florian Sălăjeanu va depune jurământul, în cadrul unei ceremonii oficiale ce se va desfășura în sistem on-line, la care vor participa oficiali din cadrul Guvernului României.
Ulterior, este programată o întâlnire cu oficialități ale județului.
Știrea inițială
În cadrul ședinței de Guvern de joi, 20 martie, Florian Sălăjeanu a fost numit prefect al județului Maramureș, o alegere care reflectă profesionalismul și dedicarea sa față de comunitatea maramureșeană, precizează Biroul de presă al PSD Maramureș.
Florian Sălăjeanu are o carieră impresionantă în domeniul asistenței sociale, fiind fondatorul și liderul Asociației ASSOC Baia Mare, organizație recunoscută la nivel național pentru proiectele de sprijin destinate persoanelor vulnerabile. Numirea sa în funcția de prefect vine în contextul unei echipe puternice a administrației județene, unde municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației sunt conduse de primari PSD, iar Consiliul Județean Maramureș este coordonat de președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Ce îl recomandă pe Florian Sălăjeanu
”Florian Sălăjeanu este un om care a muncit toată viața pentru comunitate, pentru cei care au avut cea mai mare nevoie de sprijin. A transformat asistența socială din Maramureș într-un model de bune practici la nivel național, a luptat pentru crearea de locuri de muncă în sectorul economiei sociale și pentru dezvoltarea unui sistem de sprijin real pentru persoanele aflate în dificultate”.
A precizat șeful administrației județene și lider al PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
A fost un consilier municipal extrem de implicat în Consiliul Local Baia Mare, iar acum, în calitate de prefect va aduce aceeași implicare și seriozitate în administrația județeană. Având prefect PSD, primari PSD în Baia Mare și Sighetu Marmației și o conducere social-democrată la Consiliul Județean, PSD Maramureș are o responsabilitate uriașă: să demonstreze prin fapte că știu să muncească pentru oameni și că știu să transforme Maramureșul într-un județ al dezvoltării și progresului, mai menționează Biroul de presă al PSD Maramureș.
Vine prefectul, pleacă subprefectul
”Nu promitem minuni, dar promitem muncă, seriozitate și soluții concrete pentru fiecare maramureșean. Îi doresc mult succes lui Florian Sălăjeanu în această nouă demnitate publică și îl asigur de tot sprijinul meu pentru a lucra împreună, în interesul fiecărui locuitor al județului. Totodată, îi mulțumesc fostului subprefect PSD, Liliana Moga, pentru întreaga sa implicare și efortul depus în sprijinul administrației județene. Sunt convins că vom colabora pe alte planuri în continuare și că va rămâne un om dedicat dezvoltării Maramureșului.”
A declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, președinte al Consiliului Județean Maramureș.
Biroul de presă al PSD Maramureș