- Publicitate -
Ad imageAd image

DUPĂ O BEȚIE – Și-a ucis concubinul cu două lovituri de cuțit. Acum femeia din Maramureș este arestată

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Tribunalul Maramureş a admis ieri, 20 noiembrie 2022, propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20 noiembrie 2022 şi până în data de 19 decembrie 2022, inclusiv, a unei femei în vârstă de 46 de ani, fără antecedente penale, cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de omor în condiţiile violenţei de familie.

„Pentru a dispune măsura arestării preventive, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reținut că, din probe, s-a conturat suspiciunea rezonabilă că, în data de 19.11.2022, între orele 21:45-21:50, aflându-se împreună cu victima – concubinul său – în locuinţa comună, în cadrul unui conflict spontan, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpata i-ar fi aplicat acesteia două lovituri cu un cuţit în zona toracică stângă, cauzându-i leziuni care au dus la
decesul victimei. Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la
pronunţare”, a anunțat Tribunalul Maramureș azi.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu