- Publicitate -
Ad imageAd image

DUPĂ MOARTEA BĂIMĂRENCEI – S-au pus pe capturat maidanezi de pe străzile din București

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Cei de la ASPA București s-au pus pe capturat caini, după ce o băimăreancă a fost sfașiată de maidanezi zilele trecute în timp ce se afla la alergat în zona Lacul Morii. Acțiunea de ieri, 22 ianuarie, de la Lacul Morii s-a finalizat cu capturarea a 12 adulți și 2 pui, care au fost cazați la adăpostul ASPA Bragadiru.

„Toți fără microcip. 4 dintre aceștia fac parte din grupul celor identificați pe câmp, fiind tranchilizați de la distanță. Acestora le-au fost prelevate probe de către polițiști pentru a se stabili dacă sunt cei care au atacat în 21 ianuarie.
Restul câinilor, printre care și un metis de amstaff, au fost ridicați de pe străzile adiacente câmpului, respectiv Drumul la Roșu, Calea Giulești, str. Fântâna Domnească. Sunt câini ieșiți din curți, lăsați liberi pe stradă. În acest sens, vom sesiza poliția.

Acțiunea a început dimineață și s-a încheiat după ce s-a întunecat, echipajele ASPA fiind coordonate în teren de directorul general ASPA, Georgiana Preda și de directorul general adjunct, Cătălina Trănescu, fiind însoțite de medicii veterinari Ovidiu Roșu și George Radu. Câmpul unde s-a petrecut tragicul eveniment este foarte mare, fiind întins pe o suprafață de kilometrii, un teritoriu greu de acoperit. Însă având stații walkie talkie, membrii echipajelor ASPA și medicii veterinari Ovidiu Roșu și George Radu s-au coordonat și au capturat cei 4 câini prin tranchilizare”, arată ASPA București.

Ca să vedeți că în București chiar există o problemă majoră cu acești maidanezi, ASPA a făcut publice o serie de cifre care nu au nevoie de comentarii: „În cursul anului 2022, ASPA a capturat de pe raza Municipiului București aproximativ 1700 de câini. La nivelul conducerii ASPA, nu a existat niciun moment în care activitatea ASPA de capturare să fie oprită sau restricționată. Echipajele ASPA au program de marți până sâmbătă în intervalul orar 08.00-22.00, dar acționează oricând în situații de urgență”.

„Cei mai mulți câini capturați în 2022, au fost ridicați de pe raza sectorului 6, respectiv Sectorul 6 – 381, Sectorul 5 – 358, Sectorul 2 – 285, Sectorul 4 – 268, Sectorul 3 – 238 și Sectorul 1 – 150. Din aprilie 2022 și până în prezent au fost ridicați din zona Lacul Morii aproximativ 120 de câini, ultima acțiune în zonă fiind realizată la data de 18.01.2023.

Dezmințim categoric informația potrivit căreia după capturare, ASPA eliberează câinii înapoi pe străzi. Imediat cum ajung în adăposturile ASPA, câinii sunt microcipați și înregistrați în Registrul de Evidență al Câinilor cu Stăpân pe numele ASPA, astfel încât dacă aceștia ar fi ulterior eliberați pe stradă, datorită microcipului ar fi identificați ca fiind din adăposturile noastre. ASPA capturează câinii de pe domeniul public, însă capturarea nu rezolvă cauza, nu oprește sursa de câini. ASPA nu are competențe în cazul proprietăților private, nu poate pătrunde pe acestea fără acordul proprietarilor, nu poate verifica deținătorii de animale, nu poate aplica sancțiuni.

Peste 6000 de câini și pisici au fost sterilizați anul acesta în cadrul campaniilor de sterilizări gratuite ale ASPA. 9000 de imobile au fost vizitate și aprox. 31000 de pliante informative au fost distribuite în campania de informare. Și în acest moment ASPA desfășoară o campanie de sterilizări gratuite pentru câini cu deținător. Polițiștii locali și polițiștii naționali au atribuții și competențe pentru verificarea proprietarilor de câini cu privire la microciparea și sterilizarea acestora sau cu privire la împrejmuirea proprietăților private astfel încât câinii să nu mai intre sau să iasă de pe acestea. Prin urmare, pentru a proteja cetățenii este nevoie de un efort comun al tuturor autorităților cu rol în gestionarea populației de câini fără stăpân”, precizează ASPA București.

FOTO ASPA Bucuresti/facebook

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu