- Publicitate -
Ad imageAd image

După mai mult de două luni: Un maramureșean care a incendiat un acoperiș în Borșa a fost găsit de polițiști

Ad imageAd image

Miercuri, 26 mai, în urma activităților efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale în colaborare cu polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Borşa, a fost identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat de 31 de ani din Moisei.

În fapt, bărbatul ar fi distrus prin incendiere un acoperiș al unui imobil de pe raza orașului Borșa în data de 10 martie.

Valoarea prejudiciului cauzat a fost de aproximativ 15.000 lei. Faţă de acesta a fost dispusă continuarea urmăririi penale şi a fost emis mandat de aducere întrucât se sustrăgea cercetărilor.

Bărbatul a fost depistat conducând un autoturism pe Bulevardul Unirii din Baia Mare. S-a procedat la urmărirea acestuia, ocazie cu care bărbatul s-a deplasat pe strada Progresului din Baia Mare, unde a abandonat autoturismul şi a încercat să fugă, moment în care a fost interceptat şi imobilizat de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conform IPJ.

Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat Judecătoriei Vişeu de Sus cu propunere de arestare preventivă.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu