- Publicitate -
Ad imageAd image

DRUMURI MAI PUȚINE – Înmatricularea și radierea mașinilor se va putea face la RAR

Ad imageAd image

Transferarea activităților de înmatriculare și înregistrare a vehiculelor de la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, așa cum e în acest moment, la Registrul Auto Român. Asta au decis recent senatorii. Din Expunerea de motive la acest proiect de lege aflăm că „legea prevede reducerea costurilor și a numărului de deplasări pe care cetățenii sunt nevoiți să le facă pentru înmatricularea și înregistrarea mașinilor. Potrivit actului normativ, transferul activităților de înmatriculare trece în competența Ministerului Transporturilor, prin RAR, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor publicării prezentei legi, dar nu mai devreme de 6 luni de la publicarea acesteia”.

”Începând cu aceasta dată, Registrul Auto Român este desemnată ca autoritate competentă să efectueze activitatea de inmatriculare, radiere și eliberare a autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor. În acest sens, RAR va beneficia din partea Ministerului Afacerilor Interne de accesul la baza de date conținând evidența persoanelor. RAR efectuează activitatea de inmatriculare sau radiere a vehiculelor, de eliberare și evidența a certificatelor de înmatriculare și a plăcilor cu numere de înmatriculare a vehiculelor, precum și de eliberare și evidența a autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, prin reprezentanțele sale teritoriale”, se arată în proiectul de hotărâre.

„Schimbările vizate de această propunere legislativă vin în întâmpinarea eficientizării administrației din prisma înmatriculării și inregistrării vehiculelor, fiind de bun augur pentru cetățeni eliminarea unor costuri nejustificate în condițiile actuale, de pandemie, este esențială reducerea birocrației și eliminarea unor drumuri pe care cetățenii le efectuează către DRPCIV, urgentarea adoptarii unor masuri legislative, prin crearea unei structuri mult mai eficiente, precum si simplificarea
actiunilor administrative care privesc aceasta activitate”, concluzionează inițiatorii acestui proiect de lege.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu