- Publicitate -
Ad imageAd image

DRAMĂ – Un fotbalist care a evoluat pentru Petrolul Ploiești și FC Argeș, s-a sinucis

Ad imageAd image
Ad imageAd image

La doar 32 de ani, Roland Stănescu, fostul jucător al echipei FC Petrolul Ploiești, în perioada 2016-2017 (20 de meciuri jucate/11 goluri marcate), a decis să își încheie socotelile cu viața. Vestea a căzut ca un trăznet pentru toti cei care l-au cunoscut, iar mesajele de condoleanțe curg neîncetat pe rețelele de socializare.

Roland Dedius Stănescu s-a sinucis aruncându-se de la etajul patru al unui bloc de locuințe din Voluntari. Nu a avut nicio șansă și acum fotbalul romanesc este mai sărac. Din ce se știe Stănescu nu ar fi fost la primul gest de acest gen, însă nimeni nu și-a închipuit că se va ajunge aici.

„Astăzi, 2 iulie în jurul orei 15:38, polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat s-a precipitat de la etajul 4, al unui bloc de locuințe din localitate. Polițiștii din Voluntari s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea activităților specifice din competență.

De asemenea, la fața locului s-au deplasat 2 echipaje medicale din cadrul SMURD, care au efectuat manevrele de resuscitare, însă din păcate, au declarat decesul victimei. S-a relaționat cu Serviciul de Medicină Legală Ilfov, care urmează să se deplaseze la fața locului pentru efectuarea de activități specifice. Cazul urmează să fie preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov pentru efectuarea activităților din competență”, a transmis IPJ Ilfov într-un comunicat de presă.

FOTO FC Petrolul Ploiești/facebook

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu