- Publicitate -
Ad imageAd image

Dr. Filip Dumitru: Bolnavii de cancer sunt mai vulnerabili față de infecțiile virale, având risc de a fi infectați de 4 ori mai mare

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Bolnavii de cancer sunt mai vulnerabili față de infecțiile virale, având risc de a fi infectați de 4 ori mai mare și risc de deces de 10 ori mai mare, spune dr. Filip Dumitru, medicul șef al secției Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.

Șeful secției Oncologie a comunicat faptul că s-au luat mai multe decizii de reducere a impactului epidemiei COVID-19, asupra asistenței medicale oncologice.

Vă redăm mai jos o parte din măsuri:

Planificarea pacienților, astfel încât să se minimizeze timpul petrecut în spital și, implicit, să se reducă, la maximum, interacțiunea medic/personal sanitar și pacientul cu cancer.

Ierarhizarea prioritară a îngrijirilor oncologice:
– pacienți tratați cu intenție curativă (1),
– pacienți tratați paliativ linia I (2),
– pacienți tratați paliativ < 70 ani (3),
– alți pacienți tratați paliativ.

Îngrijirile paliative exclusive se vor asigura în alte spitale, cu sprijinul DSP Maramureș.

S-a decis alternative la spitalizarea convențională:
– înlocuirea tratamentelor intravenoase cu forma orală, acolo unde este disponibilă, tratament și analize la domiciliu
– tratamentele subcutane (factori de creștere) se fac la domiciliu,
– pacienții cu cancer metastatic cu creștere lentă și controlat cu aceeași terapie -se iau în considerare pauzele terapeutice.

Pentru spitalizare de zi:
– toți pacienții trebuie să poarte măști,
– distanța de minim 2 metri între pacienți,
– recoltare etapizată,
– evitarea contactului cu personal medical, acolo unde nu este absolut necesar (ex. Vizita follow up, Rp hormoterapie).

Scurtarea duratei de spitalizare, prin:
– reevaluarea schemelor de tratament,
– analize la domiciliu, dacă este posibil,
– transmiterea analizelor de laborator prioritar pentru pacienții oncologici,
– reducerea procedurilor birocrative excesive.

Controalele periodice se se pot reprograma, a mai transms dr. Filip Dumitru – medicul șef al secției Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.

ZiarMaramures.ro

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu