- Publicitate -
Ad imageAd image

DOUĂ ZILE DE DISTRACȚIE – Iris și Florin Chilian vin la Hora de la Prislop. Va fi și paradă moto

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Ne pregătim de o ediție aniversară a celebrului eveniment de la marginea Maramureșului, Hora de la Prislop. Fiind o ediție aniversară, vor fi două zile de distracție. Ediția din acest an va avea loc în perioada 27-28 august, evenimentul tradițional de referință „Hora la Prislop” aniversand ediția cu numărul 50. Timp de două zile, cea mai înaltă trecătoare din Carpații Orientali va constitui punctul de întâlnire a trei județe, legate de lunga tradiție a menținerii acestui frumos eveniment în calendarul manifestărilor tradiționale.
„Prima zi va debuta cu o paradă moto cu participarea cluburilor Rock ‘N Road si Nord 6 Riders din Maramureș, împreună cu cluburile partenere din Suceava și Bistrița-Năsăud. Programul acestei zile se va încheia cu un concert folk-rock, Focul Viu, Florin Chilian, Iris și Nightlosers fiind responsabili de spectacol. În data de 27 august, după slujba religioasă oficiată la Mănăstirea Prislop, se va da startul petrecerii, această zi a festivalului fiind dedicată folclorului autentic.
Pe scena din Pasul Prislop vor urca Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”, Ansamblul Folcloric Cercănelul și grupuri folclorice din județele Suceava și Bistrița-Năsăud. Pe lângă toate acestea, din programul evenimentului nu vor lipsi nici parada cailor, ateliere de creație, demonstrații gastronomice, observații astronomice, tradiționalul târg al meșterilor populari și o tabără dacică cu tematică istorică”, au anunțat organizatorii.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu