- Publicitate -
Ad imageAd image

DOUĂ ZILE DE CONTROALE – Verificări pe linia transporturilor de lemn în Maramureș. Ce s-a descoperit

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Timp de două zile, în perioada 15-16 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au desfășurat acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic.

Polițiștii maramureșeni au anunțat că acțiunile de zilele trecute au vizat modul în care sunt respectate normele referitoare la exploatarea, prelucrarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase de către operatorii economici din domeniu.

„În cadrul acțiunilor au fost efectuate 44 de controale, din care două au fost efectuate la depozite de material lemnos și au fost verificate 357 de autovehicule, din care, 22 care transportau material lemnos. Pentru neregulile constatate a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii prevazute art. 109 alin. 11 din Legea 46/2008 și au fost aplicate și 112 sancțiuni contravenţionale în valoare totală de peste 79.000 de lei.

Ca măsură complementară s-a dispus confiscarea a 198,14 m.c. material lemnos, în valoare totală de peste 44.000 de lei”, precizează reprezentanții IPJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu