- Publicitate -
Ad imageAd image

DOUĂ ZILE DE CONTROALE – Filtre în județ pentru depistarea transporturilor ilegale de lemn

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Timp de două zile, în perioada 09 martie – 10 martie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Maramureș, împreună cu subunitățile teritoriale ale Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și cu sprijinul specialiștilor silvici din cadrul Gărziii Forestiere Cluj și Direcției Silvice Maramureș, au acționat pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic.

Polițiștii maramureșeni au precizat că activitățile desfășurate au vizat modul în care sunt respectate normele referitoare la exploatarea, prelucrarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase de către operatorii economici, fiind efectuate controale pe linia transporturilor de materiale lemnoase în filtre amplasate pe raza județului Maramureș și pe linia depozitării materialelor lemnoase.

„Astfel, au fost executate 20 de controale, fiind verificate nouă depozite de material lemnos. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 52 de sancțiuni contravenționale, din care 19 la Legea nr. 171 din 2010, în valoare de 41.000 de lei și 33 de sancțiuni contravenționale prevăzute de alte acte normative, în valoare de aproximativ 9.000 de lei. Totodată, polițiștii au dispus confiscarea a 97,40 mc materiale lemnoase, în valoare totală de peste 32.000 de lei”, precizează IPJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

 

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu