- Publicitate -
Ad imageAd image

DOSAR CORUPȚIE – Donciu a fost reținut de procurorii DNA

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 8 aprilie 2021, a fostului șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Maramureș (SPCRPCIV Maramureș), Donciu Viorel Andrei, în prezent împuternicit pe funcția echivalentă de la nivelul Serviciului Suceava. Donciu este cercetat de autorități pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (trei acte materiale), cumpărare de influență și acces ilegal la un sistem informatic. Interesant este că în acest dosar apare numele unui consilier județean care l-ar fi ajutat pe Donciu să ocupe în continuare acest scaun de șef la Permise Auto și Înmatriculări.

Procurorii DNA țin să arate că în cauză există date și probe cu privire la faptul că „la data de 04 februarie 2021, inculpatul Donciu Viorel-Andrei, în calitate șef al SPCRPCIV Maramureș, ar fi cumpărat influența unui consilier de la Consiliul Județean Maramureș, pe care acesta din urmă pretindea că o are pe lângă anumite persoane, astfel încât inculpatul Donciu Viorel-Andrei să fie desemnat în continuare în aceeași funcție. Numirea în calitate de șef al SPCRPCIV Maramureș expira în data de 15 februarie 2021”. 

„În schimbul menținerii sale în funcție, inculpatul Donciu Viorel-Andrei l-ar fi sprijinit pe consilier la înmatricularea unor vehicule deținute de acesta sau de alte persoane, la programarea anumitor candidați la examenul pentru obținerea permisului de conducere, precum și cu îndeplinirea oricăror alte atribuții de serviciu pe care ofițerul de poliție le are potrivit funcției, în interesul personal al consilierului sau în interesul altor persoane. La data de 01 februarie 2021, la instigarea aceluiași consilier, inculpatul Donciu Viorel-Andrei ar fi accesat fără drept baza de date a MAI-Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în interesul personal al instigatorului, pentru a verifica un anumit autoturism ce figura in proprietatea unei societăți comerciale.

În contexte diferite, în zilele de 9 februarie, 10 februarie și 25 februarie 2021, în calitate de șef al SPCRPCIV Maramureș, inculpatul Donciu Viorel-Andrei ar fi primit diferite sume de bani cu titlu de mită pentru reprogramarea unei persoane la examenul pentru obținerea permisului de conducere auto ori pentru înmatricularea unor vehicule. Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 8 aprilie 2021, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție”, precizează DNA.

FOTO glasulsucevei.ro

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu