Un polițist de la Poliţia oraşului Tăuţii Măgherăuş şi unul de la Postul de poliţie Cicârlău, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au refuzat mita oferită de un participant la trafic depistat conducând în stare de ebrietate.
Acesta a încercat să le ofere poliţiştilor suma de 200 de euro în scopul soluţionării favorabile a dosarului penal întocmit pe numele său şi restituirii permisului de conducere.
”Datorită contribuţiei determinante a celor doi poliţişti în dovedirea infracţiunilor comise Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş i-a apreciat şi pentru perspicacitatea, buna pregătire profesională şi integritatea de care au dat dovadă.
Agent şef de poliţie Groza Gheorghe Florin şi agent principal de poliţie Deac Alin Constantin au primit mulţumiri scrise din partea conducerii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş chiar în timp ce se aflau în teren, în exercitarea atribuţiilor de serviciu”, au declarat reprezentanții IPJ.
Vlad HERMAN