- Publicitate -
Ad imageAd image

Doi frati baimareni, traficanti de droguri pe internet – Politistii au confiscat 40 kg de substante suspecte a fi droguri de risc si mare risc

Ad imageAd image

Peste 40 de kg de substante suspecte a fi droguri de risc si mare risc, cantare, pungi si etichete pentru ambalarea substantelor, recipiente, capsule, dispozitive de portionare si incarcare a capsulelor, pliculete cu plante etnobotanice, pipe si dispozitive folosite pentru consumul drogurilor au fost gasite de politistii antidrog maramureseni la domiciliul a doi frati din Baia Mare, informeaza biroul de presa al Inspectoratului de Politie Maramures.

Investigatiile asupra acestui caz au fost derulate de politistii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Maramures, in cooperare cu Serviciul de Informatii si Protectie Interna Maramures sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T. Maramures. In vizorul acestora s-au aflat doi baimareni, suspectati de trafic de droguri.

In urma unui controlul efectuat de politistii de combatere a criminalitatii organizate, impreuna cu politistii rutieri, in autoturismul unuia dintre suspecti, I. H., in varsta de 22 de ani, din Baia Mare, a fost descoperita si ridicate 57 de plicuri in care se gasea o substanta vegetala de culoare bruna.

„Ulterior, in baza autorizatiilor emise de Tribunalul Maramures, politistii au efectuat perchezitii domiciliare si au ridicat aproximativ 40 kg. de substante vegetale si sub forma de pulbere suspecte a fi droguri de risc si mare risc”, a precizat Voichita Zehan, purtator de cuvant al Politiei Maramures.

Totodata, in locuintele perchezitionate au fost descoperite cinci cantare, pungi si etichete pentru ambalarea substantelor, recipiente, capsule, dispozitive de portionare si incarcare a capsulelor, pliculete cu plante etnobotanice, pipe si dispozitive folosite pentru consumul drogurilor, 2,9 g de canabis, un comprimat CPP(drog de mare risc), o tigareta preparata cu canabis, precum si un pistol cu aer comprimat cu 550 de alice aferente, o unitate centrala, mai multe dispozitive de stocare a datelor, facturi si peste 16.000 de lei.

Toate aceste produse si dispozitive au fost ridicate in vederea continuarii cercetarilor.

Fiind audiat, suspectul a declarat ca pulberile si dispozitivele gasite de oamenii legii erau folosite la prepararea unor amestecuri de substante pe care le comercializa prin internet, iar banii proveneau din comercializarea respectivelor doze.

De asemenea, din cercetari a rezultat ca suspectul a fost sprijinit in activitatea infractionala de catre fratele sau, G.H., in varsta de 19 ani.

Politistii i-au condus pe cei doi suspecti la spital unde le-au fost recoltate probe biologice, iar produsele ridicate de la perchezitie au fost trimise la laboratorul de specialitate in vederea stabilirii naturii substantelor.

„Politistii continua cercetarile, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramures, sub aspectul comiterii infractiunilor de detinere de droguri in vederea consumului propriu, detinere sau alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc si mare risc fara drept si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care se afla sub influenta substantelor stupefiante”, a mai precizat Zehan.

In ceea ce priveste detinerea fara drept a armei neletale, cercetarile vor fi efectuate de politistii Serviciului Arme, Explozivi si Substante Periculoase din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Maramures.

ZiarMaramures.ro

Distribuie articolul
1 Comment