DNA informează că în luna aprilie, în dosarele instrumentate de procurorii anticorupţie, au fost condamnaţi 33 de inculpaţi prin 17 hotărâri judecătoreşti definitive, pentru infracţiuni de luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fraudarea fondurilor europene, transmite AGERPRES.
Printre cei condamnaţi definitiv se află trei foşti directori de la Opera Naţională Bucureşti, doi medici, 5 poliţişti (dintre care un ofiţer), un primar.
Pedepsele dispuse de judecători faţă de cei 33 de inculpaţi variază între 6 ani închisoare şi 20.000 lei amendă penală.
Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunţarea deciziilor, motivarea acestora şi transmiterea acestor decizii de către instanţele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferenţă de timp, DNA a decis publicarea unor informări cu privire la soluţiile de condamnare definitive, la momentul pronunţării acestora, sub formă de comunicate de presă.