În conformitate cu prevederile contractuale, legislația în vigoare și cele mai recente modificări ale acesteia, maramureșenilor li s-a adus la cunoștință noile prețuri valabile de la 01.01.2024 și până la 30.06.2024. Cu precizarea că toate celelalte condiții și clauze contractuale rămân neschimbate.
Oficialii Electrica au arătat că potrivit OUG nr. 27/2022, cu modificările și completările ulterioare, prețul final facturat plafonat al energiei electrice furnizate clienților casnici în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 este maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către clienții casnici al căror consum lunar este cuprins între 0 și 100 kWh inclusiv, clienții casnici la al căror loc de consum locuiesc persoane care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale alimentate de la rețeaua electrică, necesare efectuării tratamentelor medicale pe baza confirmării de la medicul specialist și a unei cereri depuse în scris la Electrica Furnizare S.A, urmând ca prețul final facturat să se aplice de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate, clienții casnici care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învățământ, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere depuse în scris la Electrica Furnizare S.A., urmând ca prețul final facturat să se aplice de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate, respectiv clienții casnici familii monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care acesta urmează o formă de învățământ, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere depuse în scris la Electrica Furnizare S.A., urmând ca prețul final facturat să se aplice de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate”.
Apoi, prețul va fi de maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către clienții casnici al căror consum lunar la locul de consum este cuprins între 100,01 și 255 kWh. Consumul de energie electrică cuprins între 255 și 300 kWh/lună se facturează la prețul de 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus. În cazul în care consumul depășește 300 kWh/lună, întreg consumul se facturează la prețul de 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, respectiv maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumatorii casnici care nu se încadrează la niciuna din categoriile amintite mai sus.
„Atât prețurile, cât și alte elemente prevăzute mai sus, pot fi ulterior și oricând modificate prin acte normative ale autorităților competente, în funcție de evoluțiile înregistrate pe piețele interne și internaționale de energie electrică.
Aceste prețuri plafonate sunt aplicabile de către toți furnizorii de energie electrică, însă, în situația în care nu sunteți de acord cu modificările notificate privind prețul de furnizare, aveți dreptul de a denunța unilateral și în mod gratuit contractul printr-o notificare transmisă către furnizor și recepționată de acesta înainte de expirarea valabilității prețului în vigoare la momentul notificării, conform prevederilor contractuale.
În cazul în care Ordonanța de Urgență nr. 27/2022, cu modificările și completările ulterioare, va fi abrogată ori va înceta să producă efecte în orice alt mod sau în cazul în care nu se prevede alt preț pentru categoria de clienți din care faceți parte, Electrica Furnizare S.A. urmează să vă notifice în legătură cu noul preț de contract cu cel puțin 30 de zile înainte de intrarea în vigoare a modificării, în conformitate cu dispozițiile legale în materie în vigoare. În calitate de client, aveți dreptul de a denunța unilateral în mod gratuit contractul în cazul în care nu acceptați modificările notificate privind prețul energiei electrice, neexercitarea dreptului de denunțare unilaterală a contractului în termenul de 30 de zile constituind consimțământul dumneavoastră pentru continuarea relației contractuale și asigurarea continuității serviciilor, cu aplicarea noului preț de contract.
Pentru perioada 01.01.2024 – 30.06.2024, conform prevederilor OUG nr. 27/2022, cu modificările și completările ulterioare, nu se percepe contravaloarea abonamentului în cazul clienților casnici care au contractat un tarif cu abonament. În cazul în care nu primim din partea dumneavoastră o eventuală denunțare unilaterală a contractului, comunicată înainte de data intrării în vigoare a prețului din prezenta notificare, furnizarea energiei electrice va fi asigurată în continuare în baza contractului existent și după data de 01.01.2024, la noile prețuri prevăzute în prezenta notificare, cu aplicarea prioritară a dispozițiilor OUG nr. 27/2022, cu modificările și completările ulterioare”, arată Electrica SA.
Dragoș HOJDA