Ne așteaptă o vară cu mirosuri greu de suportat în condițiile în care conflictul dintre Primăria Baia Mare și societatea care se ocupă de ani de zile de ridicatul gunoiului de pe străzi nu ajunge la final. Și asta fiindcă Primăria Baia Mare datorează operatorului de salubrizare nu mai puțin de 13 milioane de lei, din care 10 milioane de lei sunt creanțe mai vechi de 90 de zile, respectiv restul sunt din creanțe reprezentând penalități de întârziere pentru refuzul de a plăti serviciile prestate.
Drusal a notificat băimărenii azi, 25 mai, că „notificarea de plată nr.2203/10.05.2022 recepționată de Municipiul Baia Mare în data de 10.05.2022 prin intermediul SCPEJ Morari și Asociații (dosar ex. 66/N/2022) își va produce efectele juridice începând cu data de 01.06.2022, motiv pentru care subscrisa voi limita prestarea serviciului de salubrizare in UAT a Munincipiul Baia Mare începând cu data de 02.06.2022, cu excepția situației in care Municipiul Baia Mare va achita pana cel târziu in data de 31.05.2022 întreg debitul restant in cuantum de 11,127,673.05 lei”.
„Potrivit Art. 7.1.6. din Contractul nr. 116/13.05.2019 încheiat cu ADIGIDM Maramures „Delegatul are dreptul să suspende sau să limiteze prestarea Serviciului, fără plata vreunei penalizări, cu un preaviz de 15 zile lucrătoare, dacă sumele datorate nu au fost achitate după 90 de zile de la primirea facturii pentru beneficiarii serviciului aflați în această situație. Suspendarea sau limitarea serviciului se face strict pe raza administrativ-teritorială a UAT-ului /UAT-urilor care nu și-au onorat obligațiile de plată în termenul menționat”, spune Drusal.
Ce înseamnă asta? Că noi, băimărenii, avem de suferit și de stat cu gunoiul în fața casei fiindcă primăria nu își plătește facturile. Deși nouă ni se cere să ne achităm să plătim gunoiul pe un an întreg, deși dacă nu ai plătit după șase luni îți vine acasă notificare că ai de plătit gunoiul. Cine răspunde de batjocura aceasta la adresa băimăreanului care își plătește impozitele și taxele datorate?
Dragoș HOJDA