Despre izvorul Albastru al Izei

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Râul Iza izvorăște din subteranul vârfului Măgura situat în Munții Rodnei. Locul reprezintă o rezervație naturală deosebită „Pestera si Izbucul Izvorul Albastru al Izei”. Denumirea de Izvorul Albastru provine de la nuanța verzui-albăstruie a izvorului carstic, care iese la suprafață dintr-un izbuc considerat izvorul Izei.

Această arie protejată face parte din #ParculNaționalMunțiiRodnei și se întinde pe o suprafață de aproximativ 100 de hectare, cuprinzând peșteri, stâncării și canioane.

După ce străbate zona montană înaltă, Iza are o scurgere domoală, formând o luncă tot mai extinsă până se varsă în Tisa, imediat în aval de Sighetu Marmației.

Afluenții săi mai importanți sunt cei din stânga: Mara unită cu Cosăul, Boicu, Botiza și Slătioara. Principalul afluent de dreapta este pârâul Rona.

Suprafața bazinului hidrografic al Izei însumează 1293 km² pe o lungime de 80 km.

Dacă doriți să faceți o drumeție, vă oferim un pont de la cunoscătorii locului. Deși se află pe teritoriul administrativ al comunei Săcel, cel mai accesibil traseu pornește din localitatea Moisei, străbătând o zonă cu văi și coline de o frumusețe rară.

Sursa: Apele Române Someș-Tisa

Foto: Diana Mihali

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu