Duminică, 23 aprilie, Partidul Socialist ((Partido Socialista) din Portugalia a celebrat 50 de ani de existență. Deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea a participat la manifestările dedicate acestei aniversări în calitate de vicepreședinte PSD la nivel național. ”M-am bucurat să fiu alături de reprezentanți ai partidelor socialiste din Europa, Asia și Africa și să particip la manifestarea care a adunat câteva mii de oameni veniți să celebreze acest moment important pentru Partidul Socialist din Portugalia”, a declarat deputatul maramureșean.
Pedro Sánchez Pérez-Castejón, președintele Internaționale Socialiste și prin ministrul Spaniei a avut un mesaj electrizant pentru public, la fel ca și Stefan Lofven, președinte PES și fost prim-ministru al Suediei. Parlamentarul PSD a ținut să îi mulțumească prim-ministrului Portugaliei, António Costa, secretar general al Partidului Socialist pentru primirea caldă și l-a felicitat pentru dăruirea cu care a prezentat progresele pe care Portugalia le-a făcut în ultima jumătate de secol. Portugalia este stat membru al UE din 1986, membru al zonei euro din 1999 și membru al spațiului Schengen din 1995.
”Am transmis mesajul PSD colegilor noștri din Portugalia, asigurându-i de întregul nostru suport și colaborare și în viitor. În ceea ce îl privește pe prim-ministrul Spaniei, Pedro Sánchez, acesta este politicianul socialist european de la care România are cele mai mari așteptări. Spania preia presedintia Consiliului UE în luna iulie a acestui an și Pedro Sanchez susține cu tărie aderarea României la spațiul Schengen. În cadrul acestei manifestări am discutat cu mai mulți politicieni europeni pe care i-am invitat în Romania și cărora le-am cerut suportul pentru aderarea țării noastre la spațiul Shengen, acolo unde este locul nostru și unde merităm să fim. Printre aceștia se numără și Conny Reuter, coordinator al Alianței Progresiste dar și Zita Gurmai, politician maghiar, fost membru în Parlamentul Euorpean”, a precizat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD la nivel central.