- ADVERTISEMENT -
Ad imageAd image

Deputatul Florin Alexe: ”Facem dreptate pentru maramureșenii afectați de poluare!”

Deputatul PNL de Maramureș, Florin-Alexandru Alexe, a declarat că a primit aviz pozitiv proiectul de lege care prevede că persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, respectiv în localităţile Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului, Cavnic, Băiuț şi Copalnic Mănăştur din judeţul Maramureş, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora, vor beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare.

”Facem dreptate pentru maramureșenii afectați de poluare! Proiectul de Lege pentru modificarea art.65 alin.(5) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a primit avizul pozitiv al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic.

Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, respectiv în localităţile Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului, Cavnic, Băiuț şi Copalnic Mănăştur din judeţul Maramureş, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora, vor beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare.

Împreună cu Cristian Niculescu Țâgârlaș și Călin Bota, parlamentari PNL Maramureş, am inițiat acest proiect în urma consultărilor cu locuitorii din zonele afectate de poluare. Le mulțumim deputaților din Comisia pentru mediu și echilibru ecologic pentru susținerea proiectului!”, a spus Florin-Alexandru Alexe.

Vlad HERMAN

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu