- Publicitate -
Ad imageAd image

Deputatul Durus cere indemnizatie de concediu medical de 100% pentru cei aflati in izolare din cauza coronavirusului

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Romania inregistra in aceasta dimineata 68 de cazuri confirmate de imbolnaviri cu coronavirus si peste 13.000 de suspecti aflati in izolare la domiciliu, ca masura de preventie. Situatia cere o regandire a politicii de recompensare a celor care, angajati fiind, sunt obligati sa ramana izolati la domiciliu. Ordinul 233/125, din 14 martie 2006, al Ministerului Sanatatii, si OUG 158/2006 stabilesc gradul de compensare al celui aflat in imposibilitatea de a se prezenta la serviciu.

In acord cu cele doua acte, persoana aflata in izolare este incadrata la codul de indemnizatie 07 si la codul de diagnostic 994. Asta inseamna ca persoana izolata primeste, pentru cele 14 zile in care a stat in casa, 75% din salariul brut, conform incadrarii pe codul de „carantina”.

Deputatul USR Maramures, Vlad Emanuel Durus, a facut o interpelare catre Ministerul Sanatatii prin care a cerut sa se regandeasca aceste prevederi, in contextul pandemiei de coronavirus. Parlamentarul considera ca este necesar ca statul sa stabileasca o indemnizatie pentru aceste cazuri de 100% din salariul de baza.

„Domnule ministru, avand in vedere gravitatea situatiei care a determinat luarea unor masuri de urgenta, va solicit sa schimbati codul de indemnizatie si sa completati in acord Ordinul 233/125, din 14 martie 2006, altfel incat persoana izolata ca urmare a suspiciunii ca a contractat coronavirus sa primeasca o indemnizatie pentru carantina in procent de 100%”, se arata in finalul interpelarii depuse de deputatul Durus.

Biroul de presa, Cabinet parlamentar Deputat Vlad Emanuel Durus

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu