- Publicitate -
Ad imageAd image

Deputații au votat Legea care obligă companiile din sectorul energetic să plătească României taxa de solidaritate

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege care aprobă ordonanţa de urgenţă 186/2022 care prevede instituirea taxei de solidaritate pentru companiile din sectorul energetic.

Potrivit iniţiativei legislative, contribuţia de solidaritate va fi plătită de societăţile comerciale care desfăşoară activităţi în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriilor.

Legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Deputatul Florin Roman”Principalele modificări față legea inițială sunt două, și anume faptul că, urmare a apariției acestei legi, dacă ea va fi publicată în Monitorul Oficial în zilele următoare, înseamnă că până în data de 25 mai, data la care se vor depune declarațiile fiscale, vom avea instrumentul legal prin care operatorii afectați de această ordonanță vor avea obligația să plătească taxa de solidaritate, inclusiv acel operator care datorează statului, urmare a aplicării acestei legi, suma de 300 de milioane de euro.

Deci asta este foarte important de știut, de ce urgența, pentru că aveam acest termen, de ce oportunitatea, pentru că în lipsa cadrul legal, practic acea firmă scăpa practic de plata acestei taxe de solidaritate.”

stirileprotv.ro

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu