Primarul din Vișeu de Sus, Vasile Coman a semnat adeziunea de înscriere în PSD și astfel a revenit în partidul din care a plecat doar pentru scurtă vreme. Referitor la întoarcerea edilului în familia social-democrată, deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, chestor al Camerei Deputaților arată că întotdeauna vorbește cu bucurie și cu încredere despre primarul Vasile Coman din Vișeu de Sus, un lider dedicat și vizionar, care timp de mai bine de un deceniu a adus cele mai ambițioase proiecte în comunitatea pe care o păstorește cu atâta dedicare. ”Sunt încântat că s-a întors acasă, în PSD Maramureș, aici unde îi este locul, deoarece a fost mereu parte integrantă a familiei social-democrat”, a precizat liderul filialei județene a PSD Maramureș, deputatul Gabriel Zetea.
Vasile Coman a demonstrat, în repetate rânduri, că are capacitatea și determinarea necesară de a transforma visurile în realitate și că poate face din Vișeu de Sus un loc mai bun pentru toți locuitorii săi. ”În calitate de președinte al PSD Maramureș, dar și din poziția de deputat în Parlamentul României îl voi susține în continuare, împreună cu colegii mei, în toate proiectele contractate pentru orașul Vișeu de Sus. Actualul executiv al Consiliului Județean condus de PNL și USR a încercat să pună orașul într-un con de umbră, însă activitatea neobosită a primarului Vasile Coman și susținerea pe care o are la Guvernul României au fost atuurile care au dus, mai departe, la dezvoltarea comunității”, a mai subliniat parlamentarul social-democrat de Maramureș, Gabriel Zetea.
Maramureșul merită tot ce e mai bun, iar primarul Vasile Coman este omul potrivit la locul potrivit atât în fruntea orașului Vișeu de Sus, cât și în echipa PSD Maramureș. ”Cu încredere și determinare vom continua să lucrăm împreună pentru a aduce progres și prosperitate în Vișeu de Sus și în întregul județ! Pornim împreună, cu încredere, spre toate bătăliile electorale care vor avea loc în acest an și știu că, la alegerile locale din 9 iunie, vișeuanii vor alege cel mai competent și dedicat primar”, a concluzionat președintele PSD Maramureș, deputatul Gabriel Zetea, chestor al Camerei Deputaților.
Da’ pă unde-o venit? Că am înțeles dintr-un articol anterior că a demolat toate podurile din zona ce o păstorește…