Departamentul de Transporturi si Infrastructura al Partidului Social Democrat contesta modul in care ministerul de resort intelege sa gestioneze situatia companiei aeriene TAROM. Ministrului Anca Boagiu i se solicita a dispune masuri urgente pentru oprirea procesului accelerat de falimentare a companiei TAROM de catre persoanele aflate la conducerea acesteia.
„In ultima perioada, in cadrul companiei, au fost mandatate persoane care nu au lucrat nicio zi in companie, sa ia decizii strategice, care, insa, duc compania spre faliment, o companie cu traditie, infiintata inca din 1926, pe care actuala conducere o trateaza ca pe o proprietate personala.
Ministerul Transporturilor trebuie sa explice cat mai rapid cine anume va plati pentru decizia paguboasa de a reintroduce in flota avioanele A310, in urma deciziilor luate in 2006, de catre ministrul de la acea vreme, Gheorghe Dobre, si de catre directorul TAROM, Gabriel Dumitrescu.
Aceste avioane au fost modernizate si reparate cu 30 milioane de euro si au produs, in plus, pagube de inca 30 de milioane. Tot in acea perioada au aparut, de nicaieri, niste venituri si niste diferente de curs valutar, in suma de aproximativ, 40 de milioane de dolari”, se precizeaza intr-un comunicat semnat de Dragos Titea, secretarul Departamentului Transporturi.
Social-democratii ii cer ministrului Anca Boagiu sa explice cine anume va raspunde pentru pierderile incomensurabile ca valoare si semnificatie suferite de companie si ce masuri va dispune pentru oprirea procesului accelerat de ingropare a companiei TAROM.
ZiarMaramures.ro