Cei de la Asociația MotoADN au lansat o petiție de susținere a proiectului cunoscut drept „125B”, proiect de lege retrimis de Iohannis spre reexaminare. Motocicliștii au inițiat această petiție fiindcă se tem că acest proiect va fi uitat prin vreun sertar și nu va mai fi promulgat. Este vorba despre proiectul de lege prin care permisul de conducere eliberat pentru categoria B este valabil şi pentru conducerea scuterelor de 125 cm3, cu respectarea unor condiții.
„Ai permis categoria B și te-ai săturat de stat în trafic? Știi că ai putea să conduci cu acest permis și un scuter de 125cmc? Ai câștiga timp, ai reduce cheltuielile și ai avea zile mai relaxate! Ai permis moto și te-ai săturat să nu fii văzut în trafic? Știi că siguranța noastră crește cu cât suntem mai mulți pe 2 roți în trafic.
Așadar, cu toții avem motive să susținem proiectul de lege cunoscut ca ”125B” pentru a merge mai departe! După numeroase eforturi și presiuni ale tuturor celor interesați să dezvolte piața moto din România, pe 13 iunie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, cu 261 de voturi „pentru” şi o abţinere, proiectul de lege prin care permisul de conducere eliberat pentru categoria B este valabil şi pentru conducerea scuterelor de 125 cm3, în următoarele condiții:
– 3 ani de experiență pentru categoria B,
– vârstă de minim 24 de ani,
– absolvirea unui curs organizat de o școală moto autorizată, de 10 ore de practică în poligon.
Votul a fost o surpriză plăcută, dar inconsistențele din textul de lege au făcut ca pe 7 iulie Președintele României să refuze promulgarea legii și să o trimită Parlamentului, spre reexaminare. Motivele țin de formă și de formulări ambigue, nu de fondul propunerii legislative.
De atunci…așteptăm vești. Vacanța parlamentară se termină, dar ne temem că vor fi alte priorități și legea 125B va rămâne iar uitată”, susțin inițiatorii petiției.
Dragoș HOJDA