Ministerul Sănătății a fost acuzat că refuză să plătească vaccinurile către populație. Într-un comunicat de presă, MS spune că „potrivit prevederilor legale în vigoare, pentru vaccinurile de care beneficiază unele segmente populaționale în sistem ambulator în regim de compensare, prevăzute în HG 720/2008, termenul de plată pentru consumul înregistrat în luna octombrie este ianuarie 2024. Ministerul Sănătății a cuprins în bugetul pentru anul 2024 sumele necesare pentru plata vaccinurilor menționate și realizează transferul fondurilor în funcție de solicitările transmise de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate”.
„Menționăm că, vaccinarea persoanelor aflate în grupe la risc de îmbolnăvire reprezintă o prioritate a Ministerului Sănătății și, în acest sens, atât Ministerul Sănătăţii, cât și Casa Națională de Asigurări de Sănătate fac toate demersurile necesare pentru asigurarea resurselor financiare necesare realizării acestei măsuri de sănătate publică.
Totodată, în luna ianuarie a.c., vor fi decontate cu prioritate obligațiile restante aferente lunilor noiembrie și decembrie 2023 pentru serviciile medicale prestate de către medicii de familie în cadrul centrelor de permanență”, precizează MS.
Dragoș HOJDA