Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a decis sancțiuni pentru angajații de la Blocul Alimentar, după scandalul de zilele trecute legat de supa cu pene care a fot servită unei proaspete mămici internate la unitatea sanitară. Anunțul a fost făcut de către conducerea unității spitalicești azi, 24 februarie. În urma verificărilor, susține conducerea unității, au fost constatate nereguli în procedura care cuprinde prepararea, verificarea, porționarea, transportul și distribuirea mesei la pacienți.
„La propunerea comisiei, dosarul a fost înaintat Comisiei împuternicite cu efectuarea cercetării disciplinare prealabile din cadrul Spitalului. Comisia de disciplină a constatat că angajații nu au respectat procedurile operaționale în vigoare, săvârșind o încălcare a normelor de disciplina muncii. S-a reținut că faptele cercetate, constând în prepararea și servirea unei porții de supă care conținea carne necurățată de pene, în data de 22.02.2022, constituie abatere disciplinară”, precizează conducerea Spitalului.
,,Am decis sancționarea cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a angajatului responsabil în data de 22.02.2022 cu pregătirea supei și cu avertisment scris a celorlalți salariați implicați. Nu putem tolera neglijența unor angajați responsabili cu asigurarea în condiții de calitate a mâncării bolnavilor internați în Spitalul Județean Baia Mare. Am luat act de asemenea de demisia coordonatorului blocului alimentar și a asistentei coordonatoare de nutriție. Ne cerem scuze pentru această situație nedorită și vrem să îi asigurăm pe toți pacienții că suntem preocupați să le oferim condiții medicale la cele mai înalte standarde în spitalul nostru și că nu închidem ochii la abateri de la regulile și normele de sănătate a declarat managerul Spitalului Județean Baia Mare, Alexandru Oros.
Dragoș HOJDA