- Publicitate -
Ad imageAd image

Deca: Eventualele testări antidrog – numai cu acordul părinţilor, asigurând confidenţialitatea, nediscriminarea şi evitând stigmatizarea

Ad imageAd image

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat marţi, referindu-se la testarea antidrog a elevilor, că va fi „gândit” un sistem în aşa fel încât atunci când există suspiciuni rezonabile să se poată asigura şi deconta eventuale testări numai cu acordul părinţilor şi asigurând confidenţialitatea, nediscriminarea şi evitând stigmatizarea, informează AGERPRES.

„În ceea ce priveşte prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor astăzi, am semnat un Plan comun de acţiune pentru siguranţă şcolară care include iniţiativa de a elabora un cadru legislativ pentru această testare. Ministerul Afacerilor Interne împreună cu Ministerul Educaţiei cu Ministerul Sănătăţii, cu alte entităţi care au responsabilităţi în această zonă, vor gândi un sistem în aşa fel încât atunci când există suspiciuni rezonabile să se poată asigura şi deconta eventuale testări numai cu acordul părinţilor şi asigurând confidenţialitatea, nediscriminarea şi evident evitând stigmatizarea. Trebuie să privim fiecare copil care are o problemă de dependenţă, ca pe un copil care are nevoie de ajutorul nostru. Dependenţele sunt boli şi atunci ele trebuie tratate ca atare şi trebuie acordat tot sprijinul pentru ca un incident de acest tip să nu însemne limitarea orizontului unui tânăr”, a afirmat ministrul, la Radio România Actualităţi.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu