- Publicitate -
Ad imageAd image

Deca: Educaţia pentru incluziune este o necesitate; am crescut cu 50% numărul consilierilor şcolari

Ad imageAd image

Numărul consilierilor şcolar a crescut cu 50%, a afirmat joi ministrul Educaţiei, Ligia Deca, care a reiterat că noua Lege a învăţământului preuniversitar prevede o serie de reforme pentru educaţia incluzivă, informează AGERPRES.

„Dacă nu vom avea incluziune în şcoli, nu vom avea nici în societate, în ansamblul ei. (…) Am crescut cu 50% numărul consilierilor şcolari şi noua Lege a învăţământului preuniversitar prevede o serie de reforme pentru educaţia incluzivă: camerele-resursă pentru suport educaţional, adaptare curriculară şi servicii complementare pentru 4 niveluri de sprijin, Programul naţional integrat pentru reducerea abandonului şcolar sunt doar câteva dintre ele. În aplicarea acestor reforme este important să învăţăm atât din ceea ce a funcţionat, cât şi din greşelile trecutului. Mă bazez pe directorii centrelor să identifice împreună ceea ce putem face pe termen scurt şi ceea ce e nevoie pe termen lung”, a scris Deca, pe Facebook.

Ea a subliniat că Educaţia pentru incluziune este o necesitate.

„Educaţia pentru incluziune este o necesitate şi am încredere că împreună, specialişti şi întreaga comunitate şcolară, vom reuşi să sprijinim fiecare elev cu ceea ce are nevoie – pentru binele copiilor noştri şi pentru întreaga societate”, a transmis ministrul.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu