Pana la finele lui 2024 să nu mai existe toalete în curtea școlii. În următorii doi ani de zile ar urma să fie rezolvată această problemă care, apropo, nu a fost rezolvată în 30 de ani de la Revoluția din 1989. Asta a cerut premierul Nicolae Ciucă în cadrul ședinței care a avut loc azi, 30 august, cu prefecții din județ, respectiv conducerile IȘJ.
Ministrul Lucian Bode a arătat că sunt undeva la 4000 de unități școlare care nu au autorizație de securitate la incendiu.
96% dintre posturile din învățămant sunt ocupate, spune ministrul Educației, Sorin Campeanu. Tot el a mai menționat că au fost distribuite toate posturile din învățămant, ceea ce este o premieră. „Sistemul de învățămant trebuie să intre în normalitate„, s-a spus azi.
„Avem 80% din posturile de director și director adjunct ocupate și acum avem o nouă rundă de concurs. Există 3,3% din totalul numărului de unități școlare care nu au autorizații DSP în acest moment”, a spus Campeanu.
Ministrul Lucian Bode a arătat că este nevoie de implicarea tuturor pentru ca școala să înceapă în cele mai bune condiții. Vor fi prezenți peste 1000 de polițiști locali în stradă în data de 5 septembrie, pentru a face din debutul anului școlar ceva de amintit.
„„Ne confruntăm cu o problematică legată de securitatea la incendiu. După analizarea datelor, avem 3783 care funcționează fără acest act normativ, unele fiind în proces de obținere a acestui act. Apoi, consumul de droguri în școli trebuie stopat”, a spus Bode. Sunt 57% dintre școli care nu au pază, iar 43% dintre școli beneficiază de pază din resursă proprie. Sunt doar o parte din datele care au fost făcute publice azi, cu cateva zile înainte de debutul unui nou an școlar.
Inspectoratul Școlar Județean Maramureș va prezenta zilele acestea o situației a școlilor din județ, unde nu avem autorizații sanitare, autorizații de securitate la incendiu sau unde avem școli unde avem încă toaletă în curte.
Dragoș HOJDA