Debitul maxim al Dunării, peste mediile multianuale în iunie şi iulie

Ad imageAd image

Debitul maxim al fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) se va situa sub media multianuală în luna mai şi peste în lunile iunie şi iulie, în timp ce regimul hidrologic pe râurile interioare va fi, în general, la valori cuprinse între 50% şi 80% din mediile lunare, reiese din prognoza realizată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru intervalul mai – iulie 2021, informează AGERPRES.

Astfel, în luna mai 2021, regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80-100%) pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Ialomiţa, Bistriţa şi Suceava, în bazinul superior şi mijlociu al Oltului şi în bazinele superioare ale Buzăului, Trotuşului, Moldovei şi Prutului şi mai mici (sub 30%) pe afluenţii Prutului şi pe râurile din bazinul Bârladului.

Potrivit hidrologilor, în cursul lunii mai sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide şi creşteri mai importante de niveluri şi debite, cu depăşirea Cotelor de Apărare, pe unele râuri din zonele de deal şi munte, datorită efectului combinat al precipitaţiilor sub formă de aversă, cedării apei din stratul de zăpadă din zona de munte şi propagării.

În luna iunie 2021, regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80-100%) pe Prahova şi în bazinele superioare ale râurilor: Buzău, Olt, Trotuş, Bistriţa, Moldova, Suceava şi Prut şi mai mici (sub 30%) pe afluenţii Prutului şi pe râurile din bazinul Bârladului.

Şi în prima lună de vară sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide pe unele râuri din zonele de deal şi munte, datorită precipitaţiilor sub formă de aversă şi cu caracter torenţial specifice acestei luni şi creşteri mai însemnate de niveluri şi debite, cu depăşirea Cotelor de Apărare pe unele râuri, îndeosebi din jumătatea de nord a ţării.

În luna iulie 2021, regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mici pe afluenţii Oltului inferior şi în bazinul hidrografic al râului Vedea (30-50% din normalele lunare). Cele mai mici valori se vor înregistra pe Rm. Sărat, Bârlad şi pe afluenţii Prutului (sub 30%).

De asemenea, sunt posibile fenomene episodice de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide în timpul ploilor torenţiale.

În ceea ce priveşte fluviul Dunărea, la intrarea în ţară (pe secţiunea Baziaş), debitul maxim estimat pentru luna mai este de 7.000 metri cubi/secundă (mc/s), faţă de valoarea medie multianuală de 7.250 mc/s, iar cel minim de 4.800 mc/s, relevă prognoza de specialitate.

De asemenea, pentru prima lunii a verii, debitul maxim al Dunării este estimat la 6.500 mc/s, iar cel minim la 3.500 mc/s, faţă de media lunii respective, de 6.400 mc/s.

Pentru luna iulie 2021, debitul de nivel maxim prognozat este de 6.000 mc/s, peste valoarea medie multianuală a perioadei, de 5.350 mc/s, iar cel minim de 3.000 mc/s.

Hidrologii precizează că aceste estimări de lungă durată se vor actualiza prin prognoze de scurtă durată care vor fi precedate, în situaţiile în care se estimează posibilitatea depăşirii Cotelor de Apărare, de avertizări hidrologice emise pe baza situaţiei şi a evoluţiei factorilor meteorologici din momentul respectiv.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu