- Publicitate -
Ad imageAd image

DE SEZON – Unde ai voie să faci grătare și ce reguli trebuie să respecți

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Legea 54 din 2012 stabilește clar care sunt regulile care trebuie respectate de cei care ies în natură pentru un picnic. Primăriile trebuie să amenajeze locuri speciale pentru acest gen de activități. În Maramureș avem primării care au amenajat frumos astfel de locuri, doar că lasă de dorit atitudinea celor care fac picnic. Rămân în urma lor gunoaie, mucuri de țigară, distrug acele foișoare amenajate etc.

Legea spune clar că picnicul se poate organiza în zonele indicate pentru acest gen de activități, însă fără a se aprinde focul și în zonele special amenajate, unde aprinderea focului este permisă. Persoanele fizice care desfăşoară activitatea de picnic au mai multe obligaţii, respectiv să nu distrugă, modifice ori să degradeze panourile informative, marcajele, indicatoarele, construcţiile, împrejmuirile sau orice alte amenajări aflate în perimetrul zonelor, să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate, să depună selectiv deşeurile de ambalaje în containerele inscripţionate corespunzător categoriei de deşeuri, în conformitate cu regulile privind colectarea selectivă, să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă sau să respecte orarul de desfăşurare a activităţii de picnic corespunzător zonei respective.

Cei care fac grătare sunt obligați să lase locul în care au desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat, să parcheze autovehiculele doar în zonele special amenajate în acest scop, să folosească pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice doar locurile special amenajate, să nu folosească produse de igienă personală la o distanţă mai mică de 30 m faţă de cursurile de apă, să nu spele obiectele care au deservit activităţii de picnic în apele din vecinătatea zonei special amenajate pentru activităţile de picnic sau a zonei indicate pentru activităţile de picnic. Împrăştierea pe sol a apei uzate rezultate în urma activităţii de picnic sau vărsarea acesteia în apele din vecinătatea zonei special amenajate pentru activităţile de picnic ori a zonei indicate pentru activităţile de picnic sunt interzise, să nu hrănească animalele sălbatice, să nu îndepărteze, să nu rănească ori să nu distrugă plantele, animalele, rocile sau orice alte elemente ale cadrului natural şi/sau construit, să nu posteze semne sau mesaje.

Legea precizează că sunteți obligați să păstrați liniştea şi să nu deranjați comunităţile locale, viaţa sălbatică sau alţi vizitatori, să nu aruncați ţigări, chibrituri sau orice alte obiecte aprinse în alte locuri decât în cele special amenajate, să respectați ordinea publică şi bunele moravuri, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, să nu desfăşurați activităţi de picnic în afara zonelor special amenajate pentru activităţile de picnic şi/sau a zonelor indicate pentru activităţile de picnic. Amenzile pleacă de la 100 de lei la 50.000 de lei.

Autorităţile pot să inspecteze zonele în care se desfăşoară activităţile de picnic, să verifice datele cu caracter personal ale persoanelor care desfăşoară activităţile de picnic și să evacueze din zona în care se desfăşoară activităţile de picnic persoanele care încalcă una sau mai multe dintre obligaţiile prevăzute de legea amintită.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu