- Publicitate -
Ad imageAd image

DE LUNA VIITOARE – Șoferii vor putea fi amendați și de polițiștii de la înmatriculări. Vezi pentru ce

Ad imageAd image
Ad imageAd image

De luna viitoare, șoferii vor putea fi amendați de către polițiștii de la Înmatriculări, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru neîndeplinirea obligaţiei de a solicita autorităţii competente, în termenul prevăzut de lege, eliberarea unui nou permis de conducere sau certificat de înmatriculare ori de înregistrare, în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punctul de vedere al formei şi conţinutului celor în vigoare, neîndeplinirea obligaţiilor de preschimbare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului şi tractorului agricol sau forestier ori remorcii în cazurile prevăzute de lege.

Amenzile se vor aplica și pentru neefectuarea radierii vehiculelor din evidență, în cazurile şi termenele prevăzute de lege, respectiv deţinerea simultană a două permise de conducere naţionale, dintre care unul eliberat de o autoritate competentă străină. Cu precizarea că amenzile care se vor aplica pentru situațiile de mai sus sunt cuprinse între 580 și 2.900 de lei.

Apoi, conform Ordonanței 11 din 31 ianuarie 2023, persoana care nu deține permis de conducere și a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, printre altele, pentru o infracțiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârșită ca urmare a nerespectării regulilor de circulație, au dreptul de a se prezenta la examen pentru obținerea permisului de conducere, respectiv pentru obținerea unui nou permis de conducere, după caz, dacă a intervenit una dintre situațiile următoare:
a) au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate;
b) a trecut un an de la data grațierii totale ori a restului de pedeapsă, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau de la data împlinirii termenului de prescripție a executării pedepsei;
c) a intervenit amnistia;
d) interzicerea dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță, prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal, a fost executată integral ori executarea acesteia a încetat în alt mod prevăzut de lege;
e) a intervenit reabilitarea.

O altă noutate – la cererea titularului permisului de conducere, autoritatea competentă eliberează, în anumite situații prevăzute de lege, o dovadă înlocuitoare a acestuia, valabilă până la emiterea permisului de conducere, dar nu mai mult de 30 de zile.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu