- Publicitate -
Ad imageAd image

De la începerea invaziei ruse, 14 milioane de persoane şi-au părăsit căminele, potrivit ONU

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Peste 14 milioane de persoane şi-au părăsit căminele din Ucraina la un moment dat în timpul celor doi ani de la începerea agresiunii militare ruse, dintre care aproape 6,5 milioane sunt încă refugiaţi în străinătate, a anunţat joi ONU, potrivit AFP, informează AGERPRES.

Cifra reprezintă în total aproape o treime din populaţia ucraineană, a menţionat Organizaţia Internaţională pentru migraţie (OIM) într-un raport publicat cu două zile înaintea împlinirii a doi ani de la începerea, în 24 februarie 2022, a invaziei ruse pe scară largă în Ucraina.

OIM a precizat că persoanelor refugiate în străinătate li se adaugă circa 3,7 milioane de ucraineni strămutaţi în alte regiuni în interiorul Ucrainei.

Până în prezent, peste 4,5 milioane de persoane au revenit la căminele lor, venind din străinătate sau din alte zone ale Ucrainei, potrivit OIM.

”Ţara este devastată, iar pierderile în vieţi omeneşti şi suferinţele continuă”, a deplâns directoarea generală a OIM, Amy Pope, într-un comunicat. ”OIM salută guvernul şi poporul ucrainean pentru forţa şi rezistenţa lor, precum şi ţările vecine Ucrainei care îi primesc pe cei care fug de război”, a subliniat ea.

”Suntem angajaţi în limitarea suferinţelor victimelor conflictului şi în a contribui la redresarea” Ucrainei, a adăugat reprezentanta OIM.

Agenţia ONU a menţionat că a furnizat asistenţă pentru aproape 6,5 milioane de ucraineni în ţara lor, dar şi refugiaţilor ucraineni primiţi de 11 ţări din Europa de Est.

În cei doi ani de conflict în Ucraina, OIM a primit donaţii în valoare de 957 de milioane de dolari. ”Contăm pe un sprijin crescut din partea donatorilor şi a partenerilor locali pentru a face faţă provocărilor din faţa noastră, pentru a le oferi o viaţă mai bună ucrainenilor”, a subliniat directoarea generală a OIM.

Invazia rusă a cauzat cea mai mare criză a refugiaţilor în Europa de la Al Doilea Război Mondial. ONU estimează că în acest an este nevoie de 4,2 miliarde de dolari pentru a furniza ajutorul umanitar în Ucraina, dar şi pentru refugiaţii ucraineni aflaţi în străinătate.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu